LPF, amendată de Consiliul Concurenței pentru nerespectarea angajamentelor în perioada în care era condusă de Dragomir. Cât trebuie să pătească acum

LPF, amendată de Consiliul Concurenței pentru nerespectarea angajamentelor în perioada în care era condusă de Dragomir. Cât trebuie să pătească acum
  • Publicat:
  • Actualizat:

Consiliul Concurenței (CC) a amendat firmele Avenir Telecom și Euronet Services și Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) cu amenzi în valoare totală de 705.079 lei (circa 156.340 euro) pentru nerespectarea angajamentelor pe care și le-au asumat în cadrul investigațiilor în care au fost implicate.

„Este pentru prima dată când aplicăm amenzi pentru nerespectarea angajamentelor. Scopul finalizării unei investigații prin acceptarea unor angajamente este restabilirea rapidă a mediului concurențial. Formularea de angajamente este o inițiativă a companiilor implicate și orice modificare ulterioară a acestora sau a modului de aplicare se face doar în urma unei decizii a autorității de concurență”, a declarat, într-un comunicat, Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

Consiliul Concurenței a finalizat, în 2012, două investigații privind posibile înțelegeri anticoncurențiale între Orange, Vodafone și Cosmote și toți distribuitorii acestora de produse preplătite de telefonie mobilă (aproximativ 150), după ce companiile implicate și-au asumat o serie de angajamente de a încheia contracte care să conțină prevederi care să stimuleze competiția.

Companiile au implementat angajamentele pe care și le-au asumat, iar studiile realizate în cadrul procesului de monitorizare au arătat că, față de 2012, în 2014, utilizatorii erau foarte multumiți de produsele prepay, inclusiv de prețul acestora.

„Cu toate acestea, au existat și excepții: companiile Avenir Telecom și Euronet Services nu au modificat contractele cu sub-distribuitorii lor de produse preplătite de telefonie mobilă în termenul maxim prevăzut și, ca urmare, au fost amendate cu 298.905 lei și, respectiv 220.510 lei. Reamintim că prevederile care au generat îngrijorări concurențiale și pe care companiile aveau obligația de a le elimina de pe întreg lanțul de distribuție, în termen de maxim 9 luni, vizau posibilitatea de a stabili prețul de revânzare al produselor preplătite de telefonie mobilă, declararea și autorizarea punctelor de vânzare ale partenerilor comerciali, obligațiile de non-concurență”, se menționează în comunicat.

De asemenea, atât operatorii de telefonie mobilă, cât și distribuitorii lor de produse s-au angajat ca la selectarea distribuitorilor/sub-distribuitorilor acestora vor aplica un set de principii și reguli de selecție transparente și nediscriminatorii.

În ceea ce privește LPF, aceasta a fost sancționată cu 185.664 lei pentru că nu a respectat angajamentele pe care și le-a asumat, referitoare la drepturile de difuzare a meciurilor de fotbal în sezoanele competitionale 2011-2012, 2012-2013, 2013-2014.

Consiliul Concurenței a constatat că LPF a încălcat angajamentele prin faptul că nu a vândut drepturile de televiziune aferente pachetelor 3, 4, 5, 6, 7 și 9 prin intermediul unei licitații deschise, transparente și nediscriminatorii, ci sub forma unui singur pachet de drepturi. De asemenea, LPF a cesionat anumite categorii de drepturi cu caracter exclusiv, deși angajamentele asumate prevedeau cesionarea cu titlu neexclusiv a acestor categorii de drepturi. În ceea ce privește drepturile de transmisie directă radio, LPF le-a cesionat exclusiv către Societatea Română de Radiofuziune, printr-un contract încheiat pe o perioada de 3 (trei) ani, neexistând o pachetizare a meciurilor.

În prezent, Consiliul Concurenței derulează o nouă investigație asupra modului în care LPF a vândut drepturile de televizare ale meciurilor din cadrul competiției Liga I. Această investigație a fost declanșată în urma unei plângeri.

Liga Profesionistă de Fotbal a vândut drepturile de televizare ale meciurilor de fotbal ce se desfășoară în cadrul competiției Liga I către compania Intel Sky Broadcast LTD, pentru o perioadă de 5 ani. Compania a decis să le valorifice prin intermediul a două posturi de televiziune în regim „cu plată”. Investigația nu vizează modalitatea în care compania Intel Sky Broadcast LTD valorifică aceste drepturi de televizare, ci comportamentul membrilor LPF.

Autoritatea de concurență acceptă angajamente doar în situația în care acestea sunt o măsură mai eficientă decât continuarea investigației. Neîndeplinirea angajamentelor devenite obligatorii prin decizie a Consiliului Concurenței constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 0,5% la 10% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anterior sancționării.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Toți șoferii au INTERZIS! Nu ai voie să cari așa ceva cu mașina
Toți șoferii au INTERZIS! Nu ai voie să cari așa ceva cu mașina
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×